Austria înăsprește legislația antiterorism după atentatul de la Viena
Autor: Eduard Pascu pe 07 iul, 21:51 | Terorism

Parlamentul austriac a adoptat miercuri, sub focul criticilor, un "pachet antiterorism" decis de urgenţă după atentatul de la 2 noiembrie de la Viena în scopul consolidării supravegherii jihadiştilor, relatează AFP.

Legislaţia prevede instituirea unei supravegheri electronice pentru deţinuţii eliberaţi din închisoare şi crearea unei infracţiuni penale distincte pentru a condamna crimele motivate de "extremism religios", transmite Agerpres."Să pui înainte motivaţia religioasă este îngrijorător din punctul de vedere al drepturilor fundamentale", a comentat pentru AFP preşedinta Consiliului austriac al magistraturii, Sabine Matejka. De ce, în acest caz, "să nu ţinem cont de alte motivaţii, precum rasismul", a subliniat ea.De asemenea, va fi înfiinţat un registru al imamilor, în timp ce moscheile vor fi obligate să prezinte guvernului date privind finanţarea.Astfel de "dispoziţii nu există pentru alte religii", a subliniat într-un comunicat principala organizaţie care îi reprezintă pe musulmanii din Austria (IGGOe), denunţând o "discriminare instituţionalizată".Ministerul Justiţiei a promis să examineze numeroasele critici apărute după prezentarea proiectului de lege, dar reforma decisă de cancelarul conservator Sebastian Kurz a fost aprobată în cele din urmă fără vreo schimbare majoră.După atentatul care s-a soldat cu patru morţi în capitala austriacă, guvernul a fost puternic criticat pentru deficienţele sale în supravegherea celui care a deschis focul, care a fost condamnat în 2018 pentru că a încercat să se alăture grupării Statul Islamic (SI) în Siria.Serviciile de informaţii au fost la curent cu o tentativă a sa de a cumpăra arme după ieşirea din închisoare şi cu contactele pe care le-a avut cu jihadişti din ţările vecine.

Terorism Vezi toate articolele