Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Atentatul de la Lockerbie: Londra s-a opus presiunilor lui Clinton asupra lui Gaddafi
Terorism
Data publicării:
În pofida dorinţei sale de a obţine extrădarea celor doi libieni acuzaţi de atentatul de la Lockerbie, Marea Britanie s-a opus din motive economice extinderii sancţiunilor ONU vizând Libia lui Gaddafi, au dezvăluit documente guvernamentale declasificate miercuri, notează AFP.

Consiliul de Securitate al ONU a impus în 1992 mai multe sancţiuni Libiei, care refuza să-i extrădeze în Marea Britanie ori Statele Unite pe cei doi libieni acuzaţi de a fi la originea atentatului cu bombă comis în 1988 într-un avion american, deasupra oraşului scoţian Lockerbie.

Atacul a ucis 259 de pasageri şi membri ai echipajului, precum şi 11 persoane la sol, devenind atentatul cel mai sângeros comis vreodată pe teritoriul britanic.

Când preşedintele american Bill Clinton a cerut în 1995 sprijinul Marii Britanii pentru ca sancţiunile ONU să fie extinse, premierul britanic de la acea dată, John Major, i-a scris însă pentru a-l descuraja.

O serie de scrisori din 1995 şi 1996, declasificate miercuri de Arhivele naţionale britanice, arată că guvernul său era preocupat de impactul economic al extinderii sancţiunilor.

"Ministrul de externe a decis că nu trebuie să sprijinim Statele Unite în demersul lor", se poate citi într-o scrisoare a secretarului său, care invocă "o opoziţie puternică" a "Trezoreriei şi Ministerului Comerţului".

"Aceasta ar avea un impact direct asupra exporturilor britanice în Libia, a căror valoare a depăşit probabil 230 de milioane de lire în 1995, dintre care circa 100 de milioane de lire legate de sectorul petrolier", a declarat el, potrivit Agerpres.

În acea perioadă, guvernul de la Londra era de părere că noi sancţiuni nu i-ar schimba părerea liderului libian privind extrădarea cetăţenilor săi, arată scrisorile declasificate.

"Ne-ar plăcea să-i judecăm pe cei doi acuzaţi şi să obţinem condamnarea lor", explică un funcţionar al Ministerului de Externe într-o scrisoare adresată secretarului lui John Major, "dar probabilitatea ca Gaddafi să ni-i predea este infimă".

În cele din urmă, Bill Clinton a semnat în august 1996 o lege americană impunând sancţiuni firmelor străine care investeau masiv în Libia.

În 1999, Gaddafi i-a livrat pe cei doi suspecţi şi unul dintre ei, Abdelbaset Ali Mohamed al-Megrahi, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2001, susţinând până la moartea sa, în 2012, că este nevinovat. Familia lui a sesizat între timp cea mai înaltă curte de apel din Scoţia şi aşteaptă verdictul la acest apel postum.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Arestarea a doi foști militari germani sub acuzația de terorism
Asasinarea deputatului conservator britanic, act terorist. Ancheta a fost încredințată serviciilor antitero
Luptători ai Statului Islamic au atacat forțele talibane în nordul Afganistanului
Un soldat francez a fost ucis în luptele din Mali
Sudanul a confiscat toate bunurile Hamasului de pe teritoriul său, decizie care va afecta serios capacitatea de luptă a mișcării palestiniene
Americanii se tem că rețeaua Haqqani, aliată cu talibanii, ar fi primit din EAU echipamente speciale de comunicații criptate
Cel puțin șapte soldați pakistanezi au fost uciși în urma unui atac al talibanilor pakistanezi
Serviciile de informații americane estimează că al-Qaeda va lovi din nou în maximum doi ani
Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru a utiliza drone de atac în regiune
Președintele Iohannis, scrisoare către președintele Joe Biden. România își reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului
Şeful MI5: Serviciile britanice au dejucat 31 de comploturi teroriste în ultimii patru ani
Biden a semnat un ordin privind declasificarea unor documente despre atentatele din 9/11
ISIS tatonează și în India. Organizația recrutează traducători în dialectele locale pentru a-și răspândi propaganda
Liban: Liderul grupării teroriste Hezbollah promite un răspuns proporţional la orice atac aerian israelian
Presiuni asupra lui Biden din tabăra democrată pentru închiderea Guantanamo
Masacru în Burkina Faso. 30 de persoane, inclusiv militari, ucise de jihadiști
Ismail Haniyeh a fost reales lider al mișcării Hamas, gruparea care controlează Fâșia Gaza
Franţa şi Regatul Unit consolidează cooperarea antiteroristă în Canalul Mânecii
Doi francezi implicați într-o tentativă de asasinat a președintelui din Madagascar
Deținut de la Guantanamo, transferat în Maroc
ISIS se extinde pe scară largă în Africa de Nord și de Vest, în timp ce Franța, Italia și Turcia manifestă interese concurențiale în regiune
Militarii români din forțele speciale, misiune sub comanda Franței împotriva terorismului. Ministrul Ciucă a discutat cu omologul său francez
Războiul condus de SUA împotriva terorismului cunoaște transformări dramatice. Grupările fundamentaliste șiite revin în atenția Occidentului
Problema Sahel și incertitudini privind „Operațiunea Barkhane”. Franța rămâne angajată în combaterea terorismului
SRI: Doi cetăţeni apatrizi care făceau propagandă teroristă, declaraţi indezirabili pe teritoriul României
În scopul reducerii ameninţării teroriste, Austria a aprobat o reformă a Serviciului Naţional de Informaţii
Austria înăsprește legislația antiterorism după atentatul de la Viena
Un lider marcant al grupării teroriste Al-Shabab a fost ucis de către forțele Armatei Naționale Somaleze
Criza generalizată din Liban a determinat membrii mișcării șiite pro-iraniene Hezbollah să "migreze" în Siria

Ştiri Recomandate

Rusia amână din nou livrarea sistemelor S-400 către India. Cauza: Operațiunea militară specială de 3 zile se află în cea de-a 764-a zi
Un Su-35, cel mai promovat avion rus, „pierde lupta” cu forța gravitațională (Video). Avionul e posibil să fi fost doborât chiar de ruși
Zelenski: Rusia pregătește o ofensivă și nu suntem pregătiți
Noul ajutor militar pentru Kiev sporește paradoxul nemțesc: Deși a transferat Ucrainei arme cât toată Uniunea Europeană, Berlinul încă se teme de subiectul Taurus
Un C-130 francez a aterizat în premieră la Brașov. Avioane franceze Atlas (transport) și A330 (realimentare aeriană) vor putea fi și ele dislocate aici
Scenariul livrării Ucrainei a unor „F-16 cu armament nuclear” și decolarea avioanelor din România arată că Rusia se teme de F-16
Scandal de spionaj fără precedent în Polonia. Comandantul Eurocorps, din care și România face parte, demis după o anchetă a serviciilor militare de contrainformații
Rusia culege roadele politicii izolaționiste: Relațiile tensionate cu Moscova au forțat serviciile americane să ofere doar o parte din informațiile privind iminența amenințării teroriste
Ce înseamnă crearea unei „Armate a Niprului” în Ucraina de către Rusia. Îngrijorări privind luarea cu asalt a malului drept după reconfigurarea obiectivelor
Cehia vrea blindate de ultima generaţie: Contractul pentru 76 de tancuri Leopard 2A8 tot mai aproape de a fi parafat
Germania spune că poartă responsabilitatea „războiului și păcii”: Rachetele Taurus pentru Ucraina ar putea declanșa războiul între NATO și Rusia
Eventualul conflict între NATO și Rusia: Britanicii recunosc că sunt nepregătiți, finlandezii sunt gata de luptă, suedezii își avertizează populația
Germania prezintă macheta viitorului avion de luptă de ultimă generație DLR: Este acest proiect un competitor al programului FCAS?
Interviu E.S. Adrian Zuckerman | Previziuni privind războiul din Ucraina pentru 2024 / Poziția României la frontiera de est a NATO
Grecia admite că nu mai poate continua cu atâtea avioane diferite. F-16 Block 30 și Mirage 2000 vor fi vândute pentru a „aerisi” aviația militară
Utilizarea rachetei hipersonice Zircon de către Rusia poate indica o lipsă de alte rachete la nivelul arsenalului și poate reprezenta o provocare pentru forțele armate ucrainene
Declarațiile lui Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina au înfuriat oficialii americani
Turcia continuă să exporte explozibili și muniții către Israel, deși critică dur intervenția militară din Fâșia Gaza
A fost lansat la apă un nou submarin din clasa Scorpene construit de francezi în Brazilia. România vizează și ea astfel de submarine
Zelenski spune că nu e nicio justificare rațională pentru a explica de ce Patriot nu acoperă cerul Ucrainei. Apel și pentru F-16
Hamas refuză să elibereze ostaticii până când Israelul nu va retrage trupele din Gaza
Bombele cu planare sunt asul din mâneca Rusiei ce trebuie rapid neutralizat. FAB-3000 ar fi cu adevărat devastatoare pentru Ucraina
Cehia destructurează o rețea pan-europeană de propagandă rusă, care se ocupa cu dinamitarea alegerilor europarlamentare. Urmele duc chiar la ”finul lui Putin”
Franța nu va trimite militari să lupte în Ucraina. Tot ce trebuie să știi după ce în presă au apărut informații că Regimentul 126 Infanterie francez va fi dislocat în Ucraina
Discuții în Coreea despre cooperarea industrială dintre Hanwha și România. Toate drumurile duc la obuzierele K9 Thunder
”Putem face mai mult”. Cehia ridică miza și anunță că ar putea procura 1,5 milioane de obuze pentru Ucraina
Rusia pregătește o ploaie de rachete hipersonice Zircon peste Ucraina. Rușii au concentrat și pregătit zeci de rachete în Crimeea
Maia Sandu: Să celebrăm unirea Basarabiei cu România mulțumind pentru susținerea constantă a României pentru R. Moldova
Criză politică în Bulgaria: Rotația în guvernul pro-occidental s-a blocat din cauza bătăii pe posturile cheie
Grecia intenţionează să înlocuiască cererea pentru F-35 Block 3 cu o solicitare pentru versiunea Block 4: Interes pentru utilizarea rachetelor Meteor BVRAAM
Lukașenko recunoaște că planificatorii atacului de la Crocus au vrut să treacă prin Belarus, infirmând astfel planificarea de către Kiev a unei “ferestre” de trecere la granița ruso-ucraineană
"Ei știu unde să lovească". Experții în studii de securitate analizează de ce Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean
pixel