Asasinarea Annei Politkovskaia. Rusia reacționează nervos și cere SUA să se ocupe de elucidarea misterului asasinării lui J.F. Kennedy
Autor: Tudor Curtifan pe 08 oct, 13:22 | Știri principale

Jurnalista Anna Politkovskaia, împușcată mortal în Rusia în 2006

Ministerul de Externe al Rusiei a recomandat luni seara SUA să se ocupe mai degrabă de elucidarea misterului legat de asasinarea preşedintelui John F. Kennedy în 1963 decât de cazurile penale din Federaţia Rusă, într-o reacţie la un comunicat al Ambasadei Statelor Unite ale Americii de la Moscova în care autorităţilor ruse li se atrăgea atenţia că nici la 13 ani de la asasinarea cunoscutei jurnaliste de opoziţie Anna Politkovsksaia, editorialistă la bisăptămânalul independent Novaia Gazeta, adevăraţii responsabili pentru uciderea ei nu au fost deferiţi justiţiei.

'Vă reamintim că, în conformitate cu sentinţa dată cu cinci ani în urmă, ucigaşii Annei Politkovskaia au fost traşi la răspundere. În schimb, în SUA, multe cazuri penale de acest gen rămân nerezolvate, între care şi asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy', afirmă diplomaţia rusă într-un comunicat de presă, potrivit TASS, care e citat de Agerpres.

Ambasada SUA în Rusia a îndemnat luni să-i aducă în faţa justiţiei pe toţi cei responsabili de asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia, una dintre cele mai critice voci la adresa regimului Vladimir Putin, îndeosebi a politicii Kremlinului în Cecenia.

Anna Politkovskaia a fost ucisă la 7 octombrie 2006, chiar de ziua de naştere a preşedintelui Vladimir Putin, la intrarea în blocul în care închiriase un apartament. Jurnalista intrase în lift, când ucigaşul a împuşcat-o cu un pistol Makarov, pe care l-a lăsat la locul crimei.

 

Familia și presa acuză un simulacru de proces

 

Deşi autorităţile ruse susţin că au condamnat cinci persoane în cazul asasinării sale, familia şi colegii jurnalistei de la Novaia Gazeta au denunţat un simulacru de proces destinat mai degrabă să calmeze opinia publică internaţională decât să-i identifice pe adevăraţii asasini şi pe cei care au comandat această crimă.

Novaia Gazeta consideră că asasinarea Annei Politkovskaia ar putea avea legătură cu liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, întrucât multe dintre anchetele şi materialele sale vizau încălcarea drepturilor omului în Cecenia.

John F. Kennedy a fost ucis la 22 noiembrie 1963 în timpul unei vizite la Dallas. Autorul asasinatului a fost identificat drept Lee Harvey Oswald în urma investigaţiei morţii sale de către Comisia Warren, ceea ce nu a pus însă capăt speculaţiilor cu privire la tragicul sfârşit al celui de-al 35-lea preşedinte al SUA, o serie de teorii ale conspiraţiei avansând autori diferiţi şi alte cauze.

Abonează-te la notificari
Te-ar putea interesa și...
Știri principale Vezi toate articolele