Armata SUA vrea să înlocuiască celebra puscă cu lunetă Barrett M82. Comandă pentru 2.800 de puști MK22
Autor: S.I. Catalin pe 05 apr, 18:17 | Industrie de apărare

Armata SUA a anunțat săptămâna trecută că a acordat un contract în valoare de 49,9 milioane de dolari, pe o perioadă de cinci ani, companiei Barrett Firearms pentru a achiziționa aproximativ 2.800 de puști cu lunetă MK22 Multi-role Adaptive Design, cunoscute şi sub denumirea de Barrett MRAD.

Potrivit Armatei SUA, achiziţionarea celor 2.800 de puști cu lunetă MK22 este parte din programul militar de înzestrare Precision Sniper Rifle (PSR) prin care se intenţionează ca militarilor americani să le fie puse la dispoziţie puști cu lunetă mult mai precise, dar şi mai uşoare decât cele pe care le au în prezent în dotare.

Army Awards $50M Contract for New SOF Sniper Rifle will buy 2,800 MK22 Multi-role Adaptive Design, or MRAD, sniper rifles that can be chambered for .338 Norma Magnum, .300 Norma Magnum and 7.62x51 NATO ammunition. #Army#Military pic.twitter.com/JR5cmIQgzv

— PEO Soldier (@PEOSoldier) April 1, 2021

Publicaţia Military.com aminteşte de o declaraţie din 2020 a lui Alton Stewart, purtătorul de cuvânt al PEO (Program Executive Office Soldier) – organizaţie guvernamentală americană responsabilă pentru achiziționarea de echipamente pentru soldații SUA –  potrivit căruia MK22 va înlocui celebra puşcă cu lunetă Barrett M82, standardizat de către Armata SUA ca M107.

Nu este clar ce versiune a puştii cu lunetă MK22 va alege Armata SUA, dar publicaţia Military Leak precizează că Barrett MRAD vine în trei versiuni – trei calibre diferite – .338 Norma Magnum, .300 Norma Magnum și calibru NATO 7.62.

Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al SUA (SOCOM) a atribuit anterior un contract companiei Barrett pentru achiziționarea mai multor puşti cu luneta MRAD, ca parte a programului Advanced Sniper Rifle (ASR).

Industrie de apărare Vezi toate articolele