Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Antony Blinken: Polonia este un aliat loial din NATO şi un partener nepreţuit al SUA
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Polonia este un aliat loial din NATO şi un partener nepreţuit al SUA, a susţinut secretarul de stat american Antony Blinken, după o convorbire telefonică avută marţi cu ministrul de externe polonez Zbigniew Rau, potrvit The News.pl. 

,,Mulţumit de discuţia de astăzi cu ministrul de externe Zbigniew Rau pentru a reafirma caracterul strâns şi solid al parteneriatului americano-polonez şi pentru a promova cooperarea continuă în Europa şi dincolo de ea'', a scris Blinken, marţi, pe Twitter.

De partea sa, Zbigniew Rau a menţionat, de asemenea pe Twitter, că a discutat cu noul şef al Departamentului de Stat despre 'domeniile prioritare ale cooperării aliate'', printre care politica de securitate, Iniţiativa celor Trei Mări şi ''nocivitatea'' proiectului energetic Nord Stream 2, potrivit Agerpres.

Potrivit lui Rau, cei doi demnitari au mai discutat despre 'abordările pentru lumea liberă, situaţia din Belarus şi consecinţele agresiunii ruse împotriva Ucrainei''. 

 

Polonia, prima ţară din Europa de Est care are aeronave de generaţia a V-a

 

Amintim că, Departamentul de Stat al SUA a aprobat, în septembrie 2019, un acord de vânzare a 32 de avioane de luptă F-35 către Polonia, iar contractul de achiziție a avioanelor de generaţia a V-a a fost semnat la 31 ianuarie 2020.

Polonia a semnat la începutul anului trecut un contract în valoare de 4,6 miliarde de dolari pentru 32 de avioane de luptă Lockheed Martin F-35 Lightning II, pentru a-şi îmbunătăţii apărarea aeriană pe flancul estic al NATO. Astfel, Polonia a devenit prima țară din Europa de Est care va pune la dispoziţia forţelor sale aeriene, avioane de generaţia a cincea.

Contractul prevede: vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de motoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armament, sisteme de navigaţie necesare, dar şi pregătirea piloţilor. Acordul include, de asemenea, un pachet de modernizare care prevede că actualizările introduse ulterior vor fi implementate pe aeronavele livrate.

 

Livrările sunt programate să înceapă în 2024

 

Primele 4 avioane F-35, din totalul celor 32 comandate de Varşovia, ar putea fi livrate începând cu anul 2024. Cu toate acestea, aeronavele nu vor fi trimise în Polonia, vor rămâne încă doi ani în Statele Unite, la baza aeriană Luke din Arizona, pentru pregătirea piloţilor. La fel au procedat şi alte ţări care participă la programul F-35 - Norvegia, Olanda sau Italia. Prima escadrilă de avioane F-35A a Forței Aeriene Poloneze va deveni operațională până în 2026, iar cea de-a doua până în 2030.

Toamna trecută, când a fost anunțată vânzarea, Pentagonul a declarat că achiziția de către Polonia a unor avioane F-35 „va sprijini politica externă și securitatea națională a Statelor Unite prin îmbunătățirea securității unui aliat NATO, care este o forță importantă pentru stabilitatea politică și progresul economic în Europa."

Ca urmare, Polonia va deveni primul utilizator de avioane F-35 din Europa de Est, adăugând aceste aeronave la flota sa de 48 de avioane F-16 C / D Block 52+.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Generalul Ben Hodges îi îndeamnă pe ucraineni să menţină atacurile asupra instalațiilor petroliere rusești: Rusia ar fi mai puțin capabilă să finanțeze acest război
Vestea bună e că Ucraina a stabilizat frontul, cea rea că Rusia dublează producția mai multor versiuni de bombe aeriene FAB
EXCLUSIV
Putin, 87%: Undă verde pentru războiul Rusiei. Europa care nu are voie să repete greșelile din anii 1930 | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Oficial militar american: China va fi pregatita să invadeze Taiwanul până în 2027 și este "singura țară" care poate "răsturna" actuala ordine mondială
O delegație militară NATO vizitează Kievul pentru prima dată de la începutul invaziei ruse: Pesimiștii nu câștigă războaie. Cu ajutorul nostru, Ucraina poate și va învinge
Kuleba explică declarațiile lui Macron despre dislocarea aliaților în Ucraina: E vorba de instructori, nu de luptători
Arme pentru Ucraina, din bani rusești. Rusia „ia foc” și denunță „furt și banditism” propunerea de a achiziționa din fondurile rusești înghețate arme pentru Ucraina
Franța e a 4-a putere nucleară dar e pe punctul de a accelera mult producția. Cele 290 de focoase actuale, considerate insuficiente
Un oficial din Departamentul de Stat al SUA confirmă: Rusia a folosit rachete din Coreea de Nord de cel puțin 10 ori în Ucraina
Germania a anunțat un nou ajutor militar important pentru Ucraina. Dar, Taurus nu e pe listă
Secretarul american al Apărării deschide ''al 20-lea Ramstein'': Lumea liberă nu va lăsa Ucraina să eșueze. Vom fi cu toții mai puțin în siguranță dacă Putin va reuși să câştige
Rachete Taurus pentru Ucraina: Lista avioanelor de pe care pot fi lansate rachetele germane nu include aeronave de tip sovietic
Rusia încearcă să lanseze o ofensivă pe mai multe fronturi. Cum poate răspunde Ucraina şi de ce nu va putea câștiga războiul doar cu drone?
Kaja Kallas, contracandidata lui Klaus Iohannis la NATO: Putin se pricepe foarte bine să răspândească frică, dar se teme de un război cu Alianţa
S-a calculat impactul asupra întregii lumi în cazul în care China blochează militar Taiwanul. Greșelile Europei în fața Rusiei, lecție pentru statele din Pacific
Rusia se adaptează cu o viteză incredibilă și face o armată low-tech, de tip sovietic, pentru un conflict cu NATO
Infanteria grea a SUA „blindează” Europa de Sud-Est. Mii de mijloace de luptă, tancuri Abrams și vehicule Bradley dislocate de americani
"Cei care nu vor să susțină Ucraina nu aleg pacea, ci înfrângerea", declară președintele Franței, Emmanuel Macron
Franța examinează ideea trimiterii de trupe în Ucraina încă din iunie 2023 | Macron: O eventuală victorie a Moscovei ar "reduce credibilitatea Europei la zero"
Ion Petrescu, colaj DefenseRomania, foto arhivă proprie și MApN
EXCLUSIV
România, 20 de ani de la aderarea la NATO. Care ne-ar fi fost soarta fără summitul de la Praga din 2002? Ion Petrescu, la Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania
Statele Unite şi Polonia sunt un model pentru ceea ce însemna parteneriat de securitatea transatlantică: Varşovia, apel către alți aliați de a crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB
Lupta partizanilor anti-Putin pe teritoriul rus: Prima reacție a Rusiei după incursiunea transfrontalieră a legiunii Libertatea Rusiei și Batalionului Siberian
Conceptul de război cibernetic și electronic a fost adus la un nou nivel. Experții din SUA cer Congresului investiții majore pentru a contracara China și Rusia
Angel Tîlvăr: Prezența militarilor americani pe teritoriul României consolidează menținerea stabilității regionale
Zelenski, mesaj pentru statele occidentale: Atât timp cât noi suntem în picioare, armata franceză se va afla pe teritoriul Franței şi nu în Ucraina
''Trebuie să trasăm linii roșii pentru Rusia, nu pentru noi înșine'': Oficiali și experți occidentali evaluează posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina
Radiografia arsenalului nuclear rusesc – o sumă cu necunoscute în creștere
Ministrul ucrainean de externe despre iniţiativa lui Macron de a trimite trupe în Ucraina: Toată lumea știe, dar le este frică să o spună. Dacă Rusia nu este oprită, va fi un război în Europa
Războiul împotriva Ucrainei a accelerat ruptura dintre Occident și țările arabe. Experții analizează riscurile apropierii acestora de Rusia
SUA s-au pregătit riguros, încă din anul 2022, pentru o eventuală utilizare de către Rusia a armelor nucleare în Ucraina

Ştiri Recomandate

Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Germania inițiază un nou program de ajutorare destinat Ucrainei: Se face apel la aliații din UE și NATO pentru accesul la mai multe sisteme de apărare aeriană
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Armata ucraineană a trecut de la drone la baloane: În Rusia au fost identificate mai multe baloane meteorologice ucrainene, adaptate pentru misiuni de cercetare și atac
Serviciile ucrainene de informaţii confirmă că au efectuat un atac asupra unei uzine unde Rusia îşi produce bombardierele Tu-22M
Europa se pregătește deja pentru ce se va întâmpla dacă Ucraina va pierde: ''Noua Rusie'' își intensifică deja operațiunile în zonele gri ale Europei de Est
După ce a rămas fără “obiectul muncii”, Rusia a început retragerea contingentului de menținere a păcii din Nagorno-Karabah
Europa are 100 de baterii Patriot și nu poate furniza șapte dintre acestea Ucrainei? Acest argument nu convinge pe nimeni, spune Borrell
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)
Confruntarea Iran-Israel: Statele Unite continuă să sporească gradul de pregătire și de integrare a sistemelor de apărare aeriană în Orientul Mijlociu
După o ședință specială referitoare la situaţia din Ucraina, Comisia pentru Informații a SUA a cerut aprobarea imediată a ajutorului militar până la sfârșitul săptămânii
Teheranul avertizează Israelul să nu răspundă: Vom lovi cu arme pe care nu le-ați mai văzut până acum. ”Va fi instantaneu, fără avertisment”
Noapte albă pentru ruși: După ce au distrus un radar ce ”vedea” la 700 km, ucrainenii au lovit un aerodrom militar din Crimeea și o fabrică de rachete S-400 de lângă Moscova
Semnal puternic al SUA: Bombardierele strategice B-1B revin în Turcia, într-o misiune de instruire ”îndelung planificată”
pixel