Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ambasadorul Adrian Zuckerman pleacă din funcție. Vizită de rămas bun la MAE
News
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit, astazi, în vizită de rămas bun, la sediul MAE, pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Adrian Zuckerman.

Potrivit unui comunicat de presă transmis MAE, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat aprecierea părţii române întreaga activitate a ambasadorului Zuckerman pe parcursul mandatului acestuia la Bucureşti şi pentru implicarea dinamică în dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral.

”Cu această ocazie, ministrul român de externe a trecut în revistă realizările înregistrate pe parcursul anului 2020 în cooperarea dintre România și SUA, în domenii de interes comun, inclusiv dezvoltarea componentei economice și de energie a Parteneriatului Strategic, prin încheierea unui Acord interguvernamental în domeniul energiei nucleare civile și avansarea în identificarea de surse de finanțare pentru proiecte cu caracter strategic în acest domeniu sau proiectele majore de interconectare regională, precum Rail2Sea și ViaCarpathia. De asemenea, a fost exprimată satisfacția comună pentru cooperarea în domeniul apărării și securității, inclusiv prin semnarea unei Foi de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării între România și Statele Unite pe o perioadă de 10 ani, care formalizează prioritățile strategice bilaterale și asigură cadrul pentru dezvoltarea capacităților și nivelului de pregătire militară. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în acest context, importanța extinderii prezenței militare americane în România”, a transmis MAE.

De asemenea, ministrul român de externe a subliniat importanța continuării în același ritm susținut a dialogului politic bilateral, ”exprimând convingerea că noua administrație americană va susține aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic cu România, ținând cont că acest obiectiv se bucură de sprijin bi-partizan”, se mai arată în comunicatul MAE.

Ministrul Aurescu a evidențiat că România rămâne ferm angajată în privința consolidării Parteneriatului Strategic cu SUA, unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, și extinderii prezenței și investițiilor SUA în România, pe toate palierele - militar, politic, economic, tehnologic, precum și altele.

De asemenea, ministrul român de externe a arătat că în anul 2021 se aniversează 10 ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii și de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, aceste momente oferind o oportunitate în plus pentru dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale.

Totodată, ministrul român de externe a evocat importanța continuării cooperării bilaterale pentru obținerea de progrese concrete privind accederea României în programul Visa Waiver. A evidențiat, în acest sens, necesitatea ca activitatea grupului de lucru bilateral pe acest subiect, care a fost agreat de către ministrul Bogdan Aurescu cu secretarul de stat al SUA, cu prilejul vizitei efectuate la Washington DC în octombrie 2020, să continue.

Adrian Zuckerman, de profesie avocat, a fost Ambasadorul Statelor Unite în România din 14 decembrie 2019.

CITEȘTE ȘI: De ce își încheie mandatul ambasadorul Adrian Zuckerman. Analiștii subliniază numirea politică și 'stilul trumpist'


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
Compania chineză Huawei a dat în judecată toată România: CSAT, Administrația Prezidențială, Primul Ministru și Ministerul Cercetării, chemate în instanță
Marea Britanie mizează pe descurajarea nucleară. Sunt prevăzute investiții de zeci de miliarde în tehnologie și expertiză de vârf
Rușii schimbă tactica. Loviturile s-au axat pe infrastructura energetică a Ucrainei mai puțin apărată de sistemele antiaeriene
Premieră după al Doilea Război Mondial. Avioanele au început să aducă soldați germani în Lituania
A venit rândul Flotei ruse de la Marea Baltică. Un incendiu a izbucnit la bordul corvetei ”Serpuhov”, staționată în Kaliningrad
O brigadă germană gata de luptă va fi dislocată permanent în coasta Rusiei. Până în 2027 numărul militarilor germani din Lituania va ajunge la 5.000
Mină marină, găsită în Delta Dunării. Echipa pirotehnică s-a deplasat la fața locului
Implicațiile Inteligenței Artificiale în domeniul militar vor fi dezbătute în cadrul unei Conferințe Internaționale organizate la București
Un nou „succes” strategic al Rusiei: Norvegia își va dubla cheltuielile militare în cadrul unui plan de apărare „istoric” pe termen lung
Tudor Curtifan: Vorbim mult prea puțin de diplomația militară și sacrificiul pe care l-a făcut Armata pentru integrarea României în NATO
Iohannis: Rusia a readus războiul în Europa iar Articolul 5 e mai relevant ca oricând. România, un pilot de stabilitate în Flancul Estic
Populiștii au învins în Slovacia. Peter Pellegrini, susținut de premierul Fico, a câștigat alegerile prezidențiale
Din nou tensiuni între două puteri nucleare. India spune că intră în Pakistan când vrea, în contextul amenințărilor teroriste
Găgăuzia amenință că își va declara independența dacă Moldova face pași spre Unirea cu România. Bașcana pro-rusă îl atacă pe premierul Ciolacu
Varșovia evită să spună pe cine susține în cursa pentru ”șefia” NATO, dar are un comentariu important. În paralel, mesajul pentru Rusia e clar: ”Ne putem permite un conflict pe termen lung”
”Rezultatele sunt impresionante”. Cel puțin șase avioane rusești au fost distruse și opt au fost grav avariate în atacul asupra aerodromului Morozovsk (surse)
Drona navală eșuată în apele teritoriale românești a fost transferată în poligonul de la Capu Midia
Evaluare îngrijorătoare de la Departamentul de Stat al SUA: Rusia și-a refăcut aproape complet armata și acum e o amenințare nu doar pentru Ucraina
EXCLUSIV
Câți ucraineni susțin integrarea în NATO? Ambasadorul Micula explică cele trei mari dileme, inclusiv relația cu Rusia, spulberate de invazia lui Putin
Rusia spune că se află într-o „confruntare directă” cu NATO și se „apără” pentru a împiedica Alianța „să avanseze spre granițele noastre”
Coreea de Nord a testat racheta hipersonică Hwasong-16B. O demonstrație a „superiorității absolute”, se laudă Kim
Marocul este prima țară africană și arabă care a intrat în clubul producătorilor de drone
”Sprijinim Ucraina, dar vrem să evităm un război cu Rusia”. Evaluarea SUA: Putin nu ar avea niciun interes în extinderea conflictului, mai ales către o țară NATO
Ungaria dă un semnal important pro-Iohannis. Budapesta transmite că e timpul ca „Europa de Est să dea noul secretar general al NATO”
Două bombardiere strategice rusești Tu-95MS au patrulat în Marea Barents și Norvegiei. Concomitent fregate purtătoare de rachete hipersonice Zircon și rachete Kalibr au efectuat manevre militare
Lukașenko: Ne pregătim de război, deși nu vrem asta. General polonez: Avem nevoie de două-trei ore pentru a distruge toată tehnica militară a Belarusului
Ce aduce nou Legea apărării naționale a României pusă în dezbatere publică de MApN
Foto: Administrația prezidențială de la Kiev @OfficialVolodimirZelenski @Володимир Зеленський
EXCLUSIV
În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul Micula: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina
Șeful NATO va propune un fond de 100 de miliarde de dolari pentru Ucraina

Ştiri Recomandate

Țările Baltice cer insistent Congresului SUA să deblocheze ajutorul pentru Ucraina: Este necesar sprijinul SUA, iar noi vom face și mai mult pentru a ajuta
Şeful spionajului militar ucrainean explică modul în care Ucraina distruge aviația strategică rusă: Bombardierul rusesc Tu-22M3 a fost doborât de sistemul de rachete S-200
"Ucraina nu ne va dezamăgi, iar noi să nu-i dezamăgim pe ei". Mass-media și analiştii occidentali comentează atacul rusesc de la Dnipro și doborârea bombardierului rusesc Tu-22
Vizita unui oficial român din cadrul serviciilor de informaţii la Damasc, anunțată de o televiziune anti Assad, nu este confirmată de presă pro-guvernamentală siriană
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Diplomat israelian: Rusia este interesată de un război major în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiți pentru diferite scenarii
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
MiG-31 în versiunile I și K, cu rachete hipersonice Kinjal, realimentate aerian și rază mai lungă. Diferența dintre versiuni, dezvăluită în premieră de ruși
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
Israelul a lansat un atac limitat asupra unor obiective militare din Iran, dar nu nucleare. Iranienii spun că nu există pagube
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Greșeală neforțată? Un bombardier Tu-22M3 se prăbușește spectaculos în Rusia (Video). Avionul a căzut după o misiune de luptă
Germania va trimite Ucrainei un nou sistem de rachete IRIS-T. Vicecancelarul german Robert Habeck promite continuarea sprijinului acordat ucrainenilor
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
După ce a vândut avioanele F-16 către România, Portugalia confirmă achiziția de avioane de luptă F-35 Lightning II
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
Germania arestează doi cetățeni cu dublă cetățenie pentru legături cu serviciile ruse de informaţii: Principala ţintă, o bază militară cu tancuri Abrams pentru ucraineni
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
De ce sunt tinerii atât de vulnerabili la campaniile de propagandă rusă. Daniela Munteanu (E-ARC): Nu există un glonț de argint în stoparea dezinformării
Israelul duce F-35 la un alt nivel. Zilnic sunt în aer între 35 și 39 de avioane F-35I iar numărul orelor de zbor a crescut cu 565%
U.S. Air Force nu va cumpăra mai mult de 100 de bombardiere B-21 Raider: S-ar putea să inventeze ceva mai bun până când toate aceste avioane vor fi construite.
Un nou episod din „drone la Mihail Kogălniceanu”: Baza 57 confirmă că un UAV s-a apropiat aseară la doar 4 km de turnul de control
O veste bună pentru Ucraina: Ajutorul poate fi deblocat. S-a ajuns la un acord și un compromis. Armament livrat ca în al Doilea Război Mondial, pe sistemul „Lend-lease”
Zelenski, apel către oficialii europeni: Sistemele europene de apărare aeriană trebuie să protejeze Europa direct de pe teritoriul Ucrainei
Cum acționează Rusia împotriva intereselor României, fără a interveni militar. Sergiu Mitrescu (NSC): Rusia percepe Marea Neagră ca un laborator pentru acțiuni maligne
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
MApN, cu motoarele turate la maximum pentru combaterea propagandei ruse. Temele preferate: Militari români în Ucraina și armament românesc în Moldova
Industria de apărare din România face primii pași pentru a se implica în posibila achiziție de blindate turcești Cobra II 4x4 pentru Armată
Ucraina a efectuat unul dintre cele mai reușite atacuri cu rachete împotriva Rusiei (Foto/Video): Au fost distruse mai multe sisteme de rachete S-300 şi S-400
pixel