Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
14 august, Ziua Recunoştinţei. Ceremonii în Constanţa
Evenimente
Data publicării:
Pe 14 august, de Ziua Recunoştinţei, marinarii militari vor participa la ceremonia militară şi religioasă organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanţa. 

Forţele Navale Române (FNR) omagiază pe 14 august, de Ziua Recunoştinţei, memoria eroilor şi înaintaşilor care au scris istorie în confruntările navale din cadrul conflagraţiilor la care Marina Română a luat parte, pentru apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, a informat MApN. 

Potrivit sursei citate, în mod tradiţional, de Ziua Recunoştinţei, marinarii militari vor participa de la ora 8.30, la ceremonia militară şi religioasă organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanţa. 

Ceremonie de acordare a Drapelului de Luptă

"De asemenea, de la ora 10,00, tot pe faleză va fi organizată o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forţelor Navale 'Ovidius', dar şi a unor distincţii şi medalii militare din partea conducerii Ministerului Apărării Naţionale", se arată în comunicatul de presă al MApN. 

Exerciţiul FNR (Forţele Navale Române) 18, cel mai mare spectacol naval al anului, se va desfăşura miercuri, între orele 10.00 şi 12.30, la Constanţa, Mangalia, Brăila şi Tulcea şi în Bucureşti, în Parcul Herăstrău. Activităţile specifice vor continua, între orele 13.00 şi 15.00, în Portul Tomis din Constanţa, unde marinarii militari vor organiza jocuri şi concursuri tradiţionale marinăreşti. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forţelor Navale, susţinut pe faleza din Constanţa, începând cu ora 20.30, iar marinarii militari se vor retrage cu torţe, în intervalul orar 21.00 - 23.00, în oraşele Constanţa şi Mangalia. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
BIAS 2018, 28 iulie. Program complet, spectacol cu 150 de aeronave, urmărit de peste 100.000 de oameni
Ce se întâmplă duminică în România. Eveniment major
BIAS 2018. Evoluții în premieră absolută pentru România
Ziua Aviaţiei: ”România, una dintre primele ţări care au fructificat potenţialul aviaţiei”
Invictus Games. Militari români răniți, în Australia
AEROMANIA 2018, cel mai îndrăgit show aviatic de pe litoral
BIAS 2018. Listă participanți și data celui mai mare show aerian din România
Klaus Iohannis participă la summitul NATO de la Bruxelles
Summit NATO. Europenii îl critică pe Trump, tensiuni în Alianță
Prezenţa forţelor armate SUA în România, beneficii
Mircea Dușa, la Luxemburg. Proiectele PESCO, decizia Consiliului privind regulile de guvernanţă
Ziua Drapelului Național, 26 iunie. Mihai Fifor, prezent la ceremonie
Cel mai mare spectacol aerian din vestul ţării. Care este surpriza ediției
Eveniment de amploare, la a douăsprezecea ediție
Mircea Dușa: Spaţiul Balcanilor de Vest reprezintă o zonă cu interes strategic
Exerciţiu în Buzău, "leagănul paraşutismului militar românesc"
BOBAS 2018. Miting aerian de talie națională la Buzău
Black sea and Balkans Security Forum. Fifor, despre securitatea în regiune
Donald Trump şi Kim Jong Un, prima strângere de mână de la Singapore
Trump, întrevedere cu Kim Jong-Un. Summitul de la Singapore, cost uriaș
Aviația rusă a omorât cel puțin 51 de civili în Siria
Mihai Fifor, reuniune a miniștrilor Apărării NATO la Bruxelles
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, prezent la Exerciţiul multinaţional Salamis Storm (SALSTO)-18
Summit Singapore. Cele mai importante aspecte dezbătute
Ceremonii în memoria comandorului Ion Stăiculescu
Forum de pregătire a Summitului NATO din iulie 2018 la Bucureşti
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Rezervistului Militar
Ziua Armei Geniului, ceremonii militare. Restricţii de trafic în Capitală
Miting aviatic la Brăila. Ocazii rare pentru spectatori
Constanţa găzduieşte Conferinţa Comandanţilor Academiilor Navale din Europa şi NATO

Ştiri Recomandate

Israelul a decis că va răspunde atacului iranian. Ce arsenal au Israelul și Iranul
Cancelarul Olaf Scholz se află în China pentru a rezolva din diferențele în relațiile dintre cele două țări
Performanță deosebită a avioanelor F-15E americane: Doar ele au doborât jumătate din toate dronele iraniene lansate asupra Israelului
Noile drone ucrainene țin în șah apărarea aeriană a Rusiei. Cel mai recent exemplu, UAV-ul cu motor electric care lovește la peste 100 de kilometri
Norvegia va furniza Ucrainei avioane F-16 care dispun de armament de ultimă generație
Borrell: Am delegat prea mult timp securitatea noastră Statelor Unite, Europa trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria apărare
Bruiajul rusesc a ajuns până în Arctica. Norvegia este îngrijorată de dislocarea sistemelor rusești de război electronic în Peninsula Kola
Rușii pregătesc ofensiva asupra Regiunilor Harkov și Sumy. A fost creată cea de-a șasea grupare de trupe, Nord, pentru participarea la conflictul din Ucraina
"Ucrainenilor ar trebui să li se permită să doboare cu F-16 avioanele ruseşti când se afla în spațiul aerian al Rusiei" - analist al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW)
Marina Regală Britanică intenţionează să-şi echipeze mult mai repede navele de luptă cu arme laser DragonFire
Mircea Geoană: Trebuie să reinvestim în apărarea noastră. Combinația dintre Rusia, China, Iran și Coreea de Nord este foarte complicată
Rusia prezintă imagini cu posibila distrugere a unui sistem ucrainean de apărare antiaeriană IRIS-T SLM (Foto/Video)
Forțele Aeriene Israeliene publică înregistrări video cu interceptarea dronelor și rachetelor iraniene
Drone navale "invizibile". Ucrainenii anunță că pot lovi aproape oriunde cu drone ”Sea Baby” modernizate
Compania franceză Texelis propune României blindate Celeris, dar în programul 4x4 e deja prea târziu. Modelul propus e asul din mânecă al francezilor
Rețeta britanică pentru distrugerea Podului Crimeea: Lovitură simultană cu Storm Shadow, F-16 și drone maritime
Congresul SUA, aproape de un „consens” privind pachetul de ajutor pentru Israel și Ucraina, spune liderul majorității de la Senat
Rusia vrea un nou trofeu de Ziua Victoriei și atacă în valuri. Kievul: ”Au sarcină să captureze Chasiv Yar până pe 9 mai”
Israelul, în alertă maximă în timp ce cumpănește răspunsul la atacul iranian. Cum ar putea forțele aeriene israeliene să îngenuncheze Iranul
Minus 6 mii de ruși într-o săptămână. Rușii își peticesc efectivele decimate cu personal militar din Flota Pacificului și din Orientul îndepărtat rus
SUA își pun la treabă noile sisteme de sateliți. Comunicațiile tactice Link 16 de pe câmpul de luptă vor fi realizate prin satelit
Cabinetul de război a aprobat planurile de acțiune ale IDF, ca răspuns la primul atac direct al Iranului în Israel. Cine și ce a interceptat rachetele și dronele Iranului
Israelul a interceptat 99% din țintele iraniene. Ambasadorul Israelului: Avem cel mai avansat sistem antiaerian din lume, dar Iranul are arme avansate de distrugere
Atacul iranian ar putea grăbi votul Congresului SUA privind ajutorul acordat Israelului. Pachetul combină finanțarea Israelului cu ajutorul pentru Ucraina
Rusia a reușit să “fure” controlul Forțelor Speciale siriene aflat până acum sub influența Iranului
Piloții ”au făcut o treabă grozavă”. Ucrainenii spun că au lovit o țintă foarte valoroasă: Punctul de comandă al unei grupări operativ-strategice ruse
Iranul declară oficial că nu dorește un război cu Israelul iar „problema e încheiată” după atacul masiv de ieri. Teheranul așteaptă răspunsul Israelului
Forțele ruse atacă simultan pe trei direcții pentru a profita de deficitul de arme al armatei ucrainene - ISW
Biden a reiterat sprijinul SUA pentru Israel, dar americanii nu dau undă verde unui răspuns militar al IDF asupra Iranului. Cum mută Israelul?
Radiografia unui F-16 Block 70 înarmat, după o poză publicată în SUA: Cu electronică și armament de ultimă generație, Viper poate deveni cel mai popular avion de generația a 4-a
Sursa foto: Forțele Navale Române
EXCLUSIV
Plan de 600 de milioane de euro pentru modernizarea și înarmarea fregatelor României vechi de 40 de ani. Dar e oare o decizie înțeleaptă?
pixel